Pentru a sublinia faptul că încă nu am ieșit de sub dominația paradigmei blocului, ne vom axa pe programul arhitectural de locuire, ce reprezenta o prioritate a perioadei, un domeniu de mare importanță pentru “continua înflorire materială și spirituală a poporului român și a gradului de civilizație a întregii societăți”.

Este un program cu o dinamică paradoxală: nu se poate nega progresul cantitativ și calitativ, însă rămâne în limitele unei uniformități apăsătoare, marcând viața socială și orașele pentru generații. Scopul întregii perioade a fost de organizare a societății prin monumentalitate, cât și prin simplificarea și uniformizarea mediului de locuit.

În concluzie, în detrimentul unei etapizări a perioadei, am ramificat ideologia regimului în trei abordări definitorii: densificarea, uniformizarea și hiatusul, făcând trimitere la discrepanța dintre nevoile reale ale oamenilor și principiile partidului. Pornind de la influența acestora și exploatând anumite “motive”, identificate în culisele mediului social, de locuit, cât și în limbajul vestimentar, am întregit colecția, ce se vrea a fi o unire dialectică între conținutul socialist și reflectarea acestuia în formă.